Alioşa - Ural M-63

De la Adler la Zundapp, cu (par)fum de Jawă. Mură-n gură: vorbim numai despre motociclete comuniste / clasice.
Avatar utilizator

Autorul subiectului
cicloburu
Moderator general
Moderator general
Mesaje: 196
Membru din: 28 Ian 2013, 12:09
Localitate: București
Vârsta: 45
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde cicloburu » 31 Oct 2012, 18:21

Poză proaspătă cu noul ghidon pentru care țin, în mod deosebit, să-i mulțumesc lui Dani!

DSC03042_1.JPG


Toate bune! :cheers:

Avatar utilizator

AdrianS
Administrator
Administrator
Mesaje: 450
Membru din: 26 Ian 2013, 20:16
Vehicule deţinute: Jawa 250 - 1956, Dnepr MT-10.36 - 1979, Dacia Logan MCV2 - 2016
Localitate: Bucureşti
Vârsta: 29
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde AdrianS » 27 Noi 2012, 20:08

IMG_1456_forum.jpg


Urmează să vă povestesc o întâmplare începută pe 2 iunie 2012. Albumul complet cu poze: link (Picasa).

Noroc că pe lumea asta mai cumpără ochelariştii câte-o Dacie!

E drept că-i vorba de-o Dacie pasămite mai evoluată, mai pricopsită, mai franţoltenească aşea, însă nu-i greu de ghicit rolul deservit de o asemenea maşină când fostul proprietar a botezat-o, boem şi poetic, "Cârja". Dincolo de rezonanţa dramatică a numelui, fosta Dacie Nova 1.6 GTI a lui Ivan_Pedală a ajuns cu brio sub copacii orăşeneşti şi prăfoşi de lângă blocul lui Cicloburu. Ţin neapărat să dau în vileag numele inculpaţilor fiindcă a fost întâia dată când s-au cunoscut şi s-au măsurat moacă-n mutră din priviri, treabă pe care de mult voiam s-o văd întâmplată! Dar să nu ne pripim: hai să vă povestesc cum am ajuns noi în Oltexasul lui Ivan... :)

"Zambilica", Berlina albastră a lui Ovidiu, a cam început să dea ortu' popii de la o vreme. Cea mai recentă boacănă - întâmplată cândva prin iarna 2011-2012 - a fost deraierea selectorului de la cutia de viteze şi blocarea acestuia undeva în treapta a patra, într-o manevră în care s-a-ncercat înfigerea lui în marşarier. Ovidiu dă vina pe propriu-i stil sportiv de a conduce ("Turbarea albastră" i-aş zice MIG-ului ăstuia, nu "Zambilica"), eu cred că a fost şi o problemă de cutie buboasă, că maşinile astea nu se blochează chiar aşa de capul lor, când li se pune pata. Cert este că Ovidiul Ciclobur - care se enervează repede când vrea să se enerveze - s-a enervat şi a decis să treacă la automobile mai serioase, mai europene, mai trecute prin iad, întoarse, şi plimbate din nou pe-acolo în timp de weekend.

Gândul lui Ovidiu a coincis - într-o aliniere interesantă a corpurilor cereşti - cu intenţia lui Ivan de a-şi mărita "Cârja". N-a durat mult şi Ovidiu s-a hotărât definitiv să salveze "Cârja" - ce avea să devină ulterior "Vişinica" - din tărâmul CZ-urilor Sport şi al combinatelor energetice. Cred că aş fi râs până-n ziua de azi de posesorul de Ural dacă făcea cum s-a gândit iniţial, anume să ajungă la Ivan cu trenul. Nu, dom'le, problema e simplă: există şi un Adrian dornic de plimbare, există drumuri faine şi lungi până-n partea 'ceea de ţară, există o motocicletă foarte capabilă să ne ducă pe amândoi bărboşii la destinaţie, fapt pentru care ne suim pe fier şi-i dăm bătaie!

Nu a trebuit să-i propun de două ori lui Ovidiu: sclipirea 'ceea de om tânăr care abia aşteaptă să-i treacă pe la urechi o chestie spontană şi mişto licărea în ochii lui mai abitir decât luminează farul Zetei cu alternatorul pe 12 volţi! Aşa că, chiar înainte de plecare, l-am dus pe Alioşa la Comana pe 2 iunie pentru o mică revizie preventivă.

IMG_1411.jpg


Treaba a-nceput prin lupte greco-romane cu noul cauciuc de şa: cauciucul original chinezesc s-a prăpădit repejor de când l-am montat astă-iarnă şi, aşa cum am constatat la demontare, începuseră deja să apară multe rupturi periculoase. Noul cauciuc, de data asta de producţie ucraineană (mulţumiri lui Dani!), nu doar că arăta mai solid, ci era identic ca textură şi consistenţă cu cel al şeii de Izh 56 de pe şaua pilotului. L-am lăsat pe Ovidiu să transpire şi să-şi reamintească paşii pe care i-a urmat astă-iarnă ca să monteze cauciucul chinezesc pe cadrul metalic al şeii. A reuşit într-un târziu să repete figura cu guma ucraineană, însă atât de dificilă a fost treaba şi atât de răsplătitoare reuşita, încât vreo cinci minute am stat cu teamă crezând că proprietarul motocicletei avea nu numai să se pupe singur (ceea ce a şi făcut!) de mândru ce era, ci să mă ia şi pe mine la giugiuleli! :D

IMG_1414.JPG
IMG_1412.jpg
IMG_1413.JPG


M-am făcut aşadar că-mi ia foaaarte multă vreme să-mi găsesc tarozii şi filierele prin atelier, prefacere nu neapărat uşoară fiindcă le am pe toate puse bine într-o cutie de lemn la care ajung imediat. Dar am luat piuliţe, am verificat, am socotit nişte găuri şi nişte tarozi, m-am pregătit intens fiindcă urma să facem o treabă deosebit de importantă: trebuia să creăm un buşon de umplere şi unul de nivel pentru grupul spate. Ai naibii ruşi au prevăzut grupul cardanic doar cu buşon de golire. Pentru umplere, probabil că manevra presupune răsturnarea motocicletei.

Enfin, fireşte că, pentru munca ce trebuia făcută, a trebuit să scoatem grupul de pe basculă. Trei din cele patru prezoane au ieşit cu tot cu piuliţe la desfiletare, fapt ce a făcut să iasă un miros puternic de valvolină din grup. Entuziasmaţi, ne-am uitat încrezători unul la altul şi am bătut proactiv palma, convinşi că grupul fusese până atunci plin cu valvolină şi astfel funcţionase până atunci în parametri optimi de ungere.

Cu mişcările sigure ale omului care tocmai ce crăcănase grupul Niprului în urmă cu vreo câteva săptămâni, am preluat iniţiativa de a separa capacul grupului de carcasa principală. Inutil de zis cum rânjetele noastre satisfăcute s-au transformat simultan în nişte grimase îngrijorate când am văzut că, de fapt, mirosul de valvolină venea de la o mică băltoacă de ceva picături din ceva ulei strâns într-un colţişor al carterului. Şi atât. Mersese grupul nostru atâta amar de vreme cu pelicula aia superficială de valvolină încât mare ne-a fost mirarea să constatăm că dantura coroanei arăta impecabil, parcă tocmai scoasă din fabrică.

N-am stat pe gânduri şi am pus mâna pe bormaşină, executând la foc automat un găuroi mare în partea de sus a carterului şi unul mai mititel amplasat mai jos. Celui de-al doilea i-am hotărât poziţia comparând cu lungimea jojei de Nipru. Orificiul de sus, mai mare, avea să fie folosit pentru introducerea uleiului în grup, iar cel de-al doilea, mai micuţ, pentru verificarea nivelului de ulei. Principiul e simplu: pentru a nu depăşi nivelul maxim de ulei necesar în grup, se înlătură atât buşonul de umplere, cât şi cel de nivel. Pe măsură ce umpli grupul cu ulei, nivelul creşte şi, în cele din urmă, ajunge să dea pe-afară prin gaura şurubului de nivel. Se pun la loc ambele şuruburi (buşoane, na) şi asta e. Am filetat găurile, am scos şpanul din carterul grupului, am găsit nişte şuruburi faine foc, le-am vârât pe fiecare în câte-o gaură şi am bătut o palmă mai sonoră decât pocnetul de rateu!

Alioşa avea, în sfârşit, buşon de umplere pentru grup! După ce-am montat grupul înapoi pe basculă, bucuria şi mai mare a fost când am vârât T90-ul (în lipsa valvolinei) în grup şi l-am văzut ţâşnind, într-un târziu, afară pe gaura de nivel.

În ziua următoare, pe 3 iunie, ne-am sculat oarecum devreme şi ne-am îndesat bagajul într-un rucsac, pe care Ovidiu l-a legat fără greţuri pe rezervor. Şurubul de "întărire" a direcţiei a căpătat astfel un foarte important rol de cârlig pentru mânerul rucsacului, spânzurându-l astfel pe cel din urmă ca să nu cadă. Ovidiu a închinat un şut pedalei de pornire în semn de bun augur pentru călătoria ce avea să urmeze şi, după ce l-am vizitat pe Emilian (Planeta V) în Chitila ca să-i dăm un far pentru Simsonul lui, ne-am reluat drumul înspre Piteşti.

Am evitat de la bun început autostrada şi am preferat să ţinem drumul "vechi", prin localiltăţi. Cu ocazia asta am avut prilejul mai multor opriri şi poze, başca la un moment dat mi s-a făcut foame şi mi-am amintit că aveam o pungă de madeleine în geanta de pe umăr. Nu m-a lăsat inima să-l opresc pe Ovidiu din bubuiala Uralului pentru atâta lucru, aşa că mi-am scos mănuşile din mâini şi le-am vârât sub mine, pe şa, ca mai apoi să mă întind la un picnic tip "fast food": cu o mână ţineam punga, cu ailaltă ţineam madeleina, iar trecătoarelor simpatice de pe drum le făceam semn din cap, că nu mai aveam din ce să dau, cel puţin nu în mers. Coincidenţa (atât cât mai credem în ea) a făcut să întâlnim în Piteşti o fostă colegă de liceu de-a subsemnatului, prilej pentru o bine-meritată pauză de respiro.

IMG_1422.jpg
IMG_1423.jpg
IMG_1424.jpg


Aţi remarcat parşivitatea aia de cameră video cocoţată pe stâlpul din prim-plan în prima poză mică de mai sus? Ce verifică aia prin Râmnicu Vâlcea, roviniete sau fotogenia participanţilor la trafic?

Dacă, venind din Bucureşti, drumul până la Piteşti este mai mult sau mai puţin banal, asfaltul începe ulterior să tragă la măsea şi nu mai e în stare să ţină o linie dreaptă. Începe să urce, să coboare, să te serpentinească-n stânga şi-n dreapta de n-ai încotro şi începi să accelerezi de dragul polizării tobelor pe curbele în pantă. Încep să apară şi nişte peisaje mai frumoase, însă trebuie admirate cu răspundere că rişti să ratezi serpentina în ac de păr de dinaintea popasului de la Deduleşti şi să le-aterizezi oamenilor fix pe grătarul cu mici, cu motocicletă cu tot. Să nu-ţi sară muştarul?

De mic copil nu mai fusesem pe traseul ăsta şi, implicit, nu aveam habar de faimosul popas al Deduleştilor. Flancat de-o serpentină ireală la un capăt şi de o vale abruptă de-a lungul şoselei la celălalt, popasul este un restaurant foarte căutat de călătorii ce se nimeresc prin zonă. Şi pe bună dreptate, că au nişte mititei de-ţi stă ambielaju-n loc! Am debarcat şi noi pentru o pauză de "alimentare" şi eram deja înfipţi amândoi în prânzul consistent când alte două motociclete - o Gold Wing de generaţie mai veche şi o ceva sportivă mai nouă la arier-gardă - s-au oprit din drum lângă Ural ca să ni-l admire. Şi doar ce-a apucat să frâneze golduingaru' şi să-şi întoarcă privirile înspre Alioşa, că a şi-nceput să-l blagoslovească în toate felurile: pfooooooooaaaaaiii, că ce miştoooo eeee, că ce bine-araaatăăăă, că asta-i motocicletă adevăraaaatăăă şi câte şi mai câte complimente, că nu s-a lăsat până nu ne-a identificat ca proprietar şi pasager şi ne-a luat la întrebări. Văzând cum i se scurgeau omului ochii după fierul nostru, am luat cheile de pe masă şi m-am dus să-i dau o pedală lu' Alioşa. Iar Alioşa porneşte repede. Omul nostru a dat şi el să-şi scoată telefonul ca să filmeze, dar eu apucasem deja să scot motocicleta din viteză, să-i dau drumul la benzină, să-nfig cheile-n contact şi s-o pornesc. Ce "reproş" primesc: "Ia uite-te la ea, nene... porneşte mai repede ca telefonul meu!"

"Uită-te bine la ei", s-a adresat omul într-un târziu pasagerei lui, "ăştia sunt oameni adevăraţi! Ăştia o repară în mijlocul drumului şi se duc mai departe!" Şi ne-am luat la revedere cu sufletele mai uşoare.

Făcând loc şi ultimilor mititei prin maţele goale, ne-am suit în cele din urmă pe Alioşa şi i-am dat bice înainte. După Râmnicu Vâlcea, de dragul drumului, am decis s-o luăm prin Horezu. Ne-am cam oripilat să vedem en passant hoardele de kitsch-uri chinezeşti înşirate falnic de-a lungul gardurilor din Horezu. Într-adevăr, este o localitate curăţică şi aranjată, dar când vezi lebăda din ceramică (care n-are nicio treabă cu tradiţia olăritului la noi) şi piticii de grădină cum stau în multiple exemplar în faţa fiecărei porţi din satul ăla, te-apucă cel puţin o scârbă şi-o tristeţe. Cea mai simpatică fază ar fi să fii chinez şi să vrei să-ţi iei un suvenir de-acolo: mai bine ţi-l cumperi din Beijing, că măcar e de la mama lui! Începem să alunecăm încet dar sigur către o identitate tot mai mult made in China. Am încercat pe cât posibil să plecăm devreme şi să ajungem repede, dar călătoria are felul ei în care te vrăjeşte şi te face să cam uiţi de trecerea timpului. Odată cu lăsarea serii ne-am oprit mai mult la derută pe marginea drumului ca să-ncerc să pozez vreo două cadre. A ieşit o panoramă de care sunt destul de mulţumit şi pe care Ovidiu v-a arătat-o până acum numai sub formă de înfloritură la semnătura-i:

Imagine
link-ul imaginii la rezoluţia nativă de 11596 × 1346 pixeli (Picasa)


Da, dom'le, Uralul face bine la moral! Noi nici măcar nu ajunseserăm la destinaţie şi eram mai radioşi decât apusul care mi-a supra-expus jumătate din albastrul cerului din panoramă. Eram mai fericiţi decât definiţia din DEX a extazului şi mai limpezi la ochi decât apa vreunui lac de munte. Că tot am văzut câteva în ziua următoare :).

Ivan (zis "Pedală") ne-a boscorodit cam toată ziua: noi spuseserăm că ajungem la o oră anume, însă ora aia s-a făcut mai multe. Am nimerit într-un târziu, după căderea întunericului, pe un drum despre care Ivan ne spusese că-i jalnic şi că ne va lungi multişor la cronometru. N-am crezut până n-am dat cu roţile de prima groapă, în urma căreia dosul meu şi-a amintit cu regret de comfortul inegalabil al unei şei normale, din burete. Nu, dom'le, noi suntem retro. Mergem pe şei din cauciuc-ebonită, şi alea montate pe două fiare din oţel. Comfort ocţidental, tăicuţule! Am tot mers aşa o vreme, troncănind din toate alea prin coclaurile olteneşti şi ţinându-mă de Ovidiu ca ursul de copac (că zău, având în vedere gabaritu-mi, nu poţi spune ca puricele de câine). Drumul a urcat pân' la urmă într-o pădure şi ne-a scos târzior chiar în Bâlteni.

Ajunşi chiar în patria CZ-ului Sport, am dat un ultim telefon fiertului proprietar de Dacie Nova şi l-am rugat să ne dea câteva indicaţii rutiere. Noi am zis că glumeşte când, mormăind ca Fram, ursul polar în telefon, ne-a ameninţat că "E simplu. Faceţi dreapta şi o să vedeţi un nărod în mijlocul drumului". Ei bine, urmând şoseaua vreo doi kilometri în direcţia explicată de Ivan, am desluşit într-adevăr în întuneric o siluetă în mijlocul drumului, stând înspăimântător de ţapănă, cu picioarele depărtate şi braţul drept ridicat la nouăzeci de grade, indicând cu el un fel de "Ia-o pe uliţa asta pe care ţi-o arăt că te omor" camaraderesc. N-am apucat să mă dau bine jos de pe motocicletă că m-am pomenit cu un braţ de diplodoc pe spinare, lansat de Ivanozaur. Că parcă a mai crescut de când l-am văzut ultima oară! Mare lucru n-a durut că aveam jacheta de piele pe mine, dar tot m-am simţit ca pistonul primind scânteie fix în PMS.

Să fi fost deja vreo zece sau unşpe ceasurile când am ajuns noaptea în Bâlteni, timp berechet să-l evităm pe câinele Roco, să ne aşezăm la un suc la masă şi să stăm de-o vorbă-două. Ni s-a alăturat şi S@rpe, care a dat dovadă în repetate rânduri de mult curaj - la cele şaizeci de kile ale lui - tot făcând miştouri de Ivan. E-un băiat simpatic şi de treabă, de la el am luat un dinam foarte bun de Jawă pe vremea când mă distram copios pe 6 volţi şi tot el i-a dăruit lui Mihăescu o jachetă moto din piele. Poze de arhivă din 22 aprilie 2011, însă Dacia argintie nu mai există:

SANY5409.JPG
SANY5408.JPG
SANY5407.JPG
SANY5406.JPG


Am aşteptat să adoarmă bine tot satul şi abia apoi am scos Nova din curte. Pedală şi Ş@rpele îi schimbaseră de curând evacuarea şi n-au mai avut loc să-i taie două mustăţi de prindere care loveau în caroserie pe dedesubt. Făceau alea o gălăgie de nu te-nţelegeai om cu persoană, dar am făcut pe rând câteva ture de probă cu maşina. Ne-a plăcut scula, aşa că Ovidiu a bătut palma cu Ivan şi am trecut cu toţii la culcare. Aveam de gând să ne-ntoarcem spre Capitală în ziua următoare, pe 4 iunie, dis-de-dimineaţă.

Băi, am plecat din Bucureşti deja un pic alicit de răceală. În noaptea 'ceea, secreţiile mele nazale deja n-au mai ştiut dacă să-mi curgă ca Niagara sau să se-nfunde ca un calorifer vechi. Cazaţi amândoi în acelaşi pat, Ovidiu a adormit imediat, însă eu făceam eforturi să-mi suflu nasul fără să-l trezesc din somn. Dar ce să sufli?... N-am reuşit deloc să dorm, aşa că am început să mă plimb prin garajul gazdei. Spre dimineaţă - încă era întuneric afară - am descoperit că o variantă acceptabilă de a trage un pui de somn era scaunul şoferului din Nova. M-am înghesuit cum am putut, m-am înfipt pe scaun, mi-am căutat locul vreo jumătate de oră, iar ce-a urmat reiese din poza următoare:

DSCN0650.jpg


M-au prins mârşavii şi m-au fotografiat pentru posteritate! Blitz-ul aparatului m-a trezit şi m-am ridicat îngheţat din maşină, tremurând într-un fel de frisoane obositoare amestecate cu râsete şi voie bună. M-am încălzit abia după ce m-am echipat complet. A trebuit să ne luăm tălpăşiţa destul de repede fiindcă Ivan avea de mers la serviciu.

Dar homo sapiens este totodată şi homo ludens. Şi se spune că nu mai ai pentru ce trăi dacă uiţi de copilul din tine. Cu gândul la homo ludens ăsta l-am suit pe homo Ivanus la ghidonul lui Alioşa şi, cum nu şi-a putut nicicum refuza plăcerea de motocicleală matinală, a pornit Uralul şi a dat să se plimbe un pic pe şosea. Meh, că o să fie greoi, că nu-i ca Jawa, că aşa şi pe dincolo. Ce spuneam? Că Uralul face bine la moral? Ivan era deja cu limba pe-afară:

Ivan_entuziasmat.jpg


Acuma nu-l mai dădeam jos! Calul se-nfipsese în traista cu ovăz! Zâmbet mai larg ca ăsta vezi rar:

IMG_1444.jpg


A venit în cele din urmă şi vremea despărţirii, nu înainte ca Ş@rpele să ne propună să-l luăm pasager până la Târgu Jiu. Zis şi făcut, oricum voiam să ne arate cineva două-trei lucruri prin oraş! Am purces la drum în formaţia stabilită de cu seară, adică Ovidiu la volan şi eu înaintea lui, la ghidon. Am trecut prin dreptul complexului energetic din Rovinari cu mandibula picată pe rezervor. Instalaţia cu pricina este enormă, vastă, domină peisajul înconjurător şi te reduce la dimensiunile unei furnici. Aşa cum mi-a povestit Alin din şaua pasagerului în timp ce nu-mi puteam lua privirile de la mamutul 'cela, complexul face un vuiet asurzitor când eliberează presiune şi trece în etapa de răcire. Bieţii peşti mor prin râuri cale de mulţi kilometri din pricina apei încinse.

Nu ştiu prin ce trăiri trecea Ovidiu în "Vişinica" graţie schimbătorului problematic, dar gândurile mele făceau pe jumătate absente incursiuni prin vestigiile unei lumi mai vechi, despre care doar citesc, aud şi văd ocazional. Edificii măreţe, nu mai bune, nu mai rele. Pur şi simplu rămase acolo, suspendate în timp, unele încă funcţionale, mugind la răstimpuri surd peste văi şi dealuri împădurite - bocet parcă la căpătâiul unui straniu crepuscul de ere.

Ajunşi în Târgu Jiu, ne-am oprit pentru o reparaţie de urgenţă la vărzita instalaţie electrică a Uralului. Unul din firele ce duceau curent din contactul principal la microcontactul de frână al pedalei spate fusese ros de cupla elastică dintre cutie şi cardan. Mai apoi, după un mic dejun consistent luat pe terasa unui restaurant fain din centru, am lăsat fiarele parcate oleacă şi am vizitat sculpturile lui Brâncuşi. Întâi poarta sărutului şi masa rotundă, apoi coloana infinitului.

IMG_1445.jpg


Sigur că nu am pozat cum trebuie având în vedere mesajul sculpturii, însă în Parcul Municipal - odată ajuns lângă apa Jiului şi mergând de-a lungul ei - m-am simţit deodată ca pe malul Salzach-ului în Salzburg, cum mă plimbam odinioară ca student bursier în Austria. Dincolo de similitudinea fizică a locului, parcă şi starea de spirit îmi sugera caracterul mai relaxat, mai lipsit de probleme al acelei lumi cu care am avut odată onoarea şi bucuria să iau legătura.

Ne-am despărţit de Alin după ce l-am dus să-şi viziteze un tovarăş posesor de BMW F650 şi de cişmea cu apă rece. Soarele torid mai avea un pic şi ne lipea încălţările de asfalt, aşa că ne-am încărcat sticlele cu apă proaspătă şi ne-am mânat caii către drumul de întoarcere. Înţelegerea noastră a picat din propria-mi iniţiativă, anume l-am rugat pe Ovidiu să treacă din nou la ghidonul lui Alioşa: oboseala şi răceala în combinaţie cu aerul rece intrând prin cască mă răvăşeau complet şi am decis să fiu încheietor de pluton cu parbriz dinaintea ochilor. Din nou traista cu ovăz stătea agăţată bine-mersi de gâtul Cicloburului, care - echipat în pantaloni trei sferturi şi ceva vestă cu buzunare - mi-a deschis drumul înainte.

Cum ne e felul, am zis imediat "hai" când Ovidiu a tras niţel pe dreapta şi a venit în dreptul geamului meu ca să-mi propună să schimbăm un pic traseul și s-o luăm astfel pe la Rânca. Câteodată parcă-s căţelul din reclama la Germanos: "Plimbare?!"

N-am percutat când am citit pe panou "Rânca". Nu prea am percutat nici când drumul a-nceput să devină un suiş cam abrupt, pe care îl negociam tot mai des cu a doua şi cu a-ntâia. Abia târziu, când ne-am oprit să ne tragem sufletul lângă releul de la Rânca, mi-am dat seama ce se-ntâmplă cu mine: băăăăăăă, geografule!!! Băăăă, eşti pe Transalpiiinaaaa, băăă!!! Am ţâşnit pe portieră afară ca Fred Flinstone prin plafonul maşinii: băg... adică Yabadabadoo!!! Ne-am luat în braţe ca doi bărboşi fericiţi şi am stat să ne uităm împrejur, cum ne aflam noi pe cea mai frumoasă şosea din ţara asta şi cum făcuserăm treaba asta - la iniţiativa lui Ovidiu - în cel mai motociclistico-spontan mod cu putinţă! Pentru asta trăiesc, pentru simţăminte de felul ăsta şi drumuri aidoma! Toate frustrările mele de până atunci fuseseră deodată şterse cu guma: eram pe Transalpină, urma să o traversez şi mă durea la bască!

IMG_1481.JPG
IMG_1460_forum.jpg


Drumul ăsta e nebun. Cred că pe-aici se dădeau strămoşii noştri dacii şi romanii cu Mobrele şi Jawele. E nebun: întâi te suie, te-nvârte, te răsuceşte, te pune să te lupţi cu maşina şi te mai învârte oleacă. Când să-ncerci să-ţi tragi sufletul - nu poţi fiindcă te uiţi pe geam şi ţi se taie răsuflarea cum vezi toată măreţia aia de peisaj şi nu-ţi vine a crede! Apoi îţi dă timp de respiro doar cât să crezi că gata, s-a terminat în sfârşit, după care IARĂŞI te ia de te suie şi te-nvârte şi te răsuceşte de te-a zăpăcit complet. Transfăgărăşanul este cam ca DN1 între Bucureşti şi Ploieşti prin comparaţie. Nu ştii dacă să-ţi pară bine sau rău că au pus asfalt pe Transalpină. Ne-am uitat la ştiri a doua zi şi-i vedeam pe toţi automaneliştii cum stăteau bară la bară pe Transalpină, că cică dom'le ei se plimbă.

IMG_1493.JPG


Totuşi, dacă vreţi să străbateţi un drum minunat odată în viaţă, Transalpina trebuie parcursă!

"Pe unde sunteţi, mă, zăpăciţilor?" ne-ntreabă Ivan, noi opriţi fiind în creier de munte. "Testăm Dacia, nene Ivane", râdem noi în barbă. Şi ce-am mai testat-o pe drumul ăla! Iar coborârea a fost minunată: cu motoarele oprite, în liniştea asurzitoare a pădurii de munte, coboram agale pe serpentinele una mai frumoasă ca ailaltă! Am parcurs nişte kilometri buni aşa, apucând chiar să mai schimbăm relaxaţi câte-o vorbă când ne trezeam uitându-ne unul la altul mergând în direcţii diferite, fiind de-o parte şi de cealaltă a unei serpentine.

IMG_1489_forum.jpg
IMG_1490.jpg
IMG_1488.JPG


Cum nimic în viaţă nu-i întâmplător, ceva mai târziu în coborâre i-am întâlnit pe prietenii cu Gold Wing-ul din ziua precedentă. Erau acum opriţi pe marginea drumului în grup mult mai mare, să fi fost vreo zece motociclete cu totul. Din nou Uralul a furat imediat prim-planul, fiindcă numai despre el s-a vorbit în următoarea jumătate de oră. Posesorul Gold Wing-ului a dat iarăşi să ne laude, să exclame, să ne ridice-n slăvi de parcă tocmai ce-i bătuserăm pe-ai lu' Xerxe la Termopile. Într-un final, ne-am despărţit definitiv şi chiar că, la coborâre, Alioşa nu mai avea loc de ceilalţi motociclişti mai înceţi de pe traseu, tot punând frână amândoi în spatele lor: Ovidiu strecurându-se printre ei, iar eu troncănind de nebun prin gropi în urma tuturor cu Vişinica.

Ne-am pierdut o vreme după ce Ovidiu a zbughit-o hăt înainte, iar eu am rămas în urma câtorva motociclete răzleţite de grup. O pistonam tare şi eu, chiar cu însufleţire, zoream să prind boxerul din urmă fiindcă, în caz de-l oprea pe Ovidiu careva, actele motocicletei erau la mine. Dar ţi-ai găsit să mai prinzi Uralul din urmă... m-am bucurat aşadar de peisajul ce-mi năvălea pe fereastra din stânga, cu lacul Vidra şi pădurea ce-l înconjoară. Câţiva neuroni nefolosiţi s-au apucat să-mi dezgroape amintiri vechi, de pe vremea când eram copilaş şi mergeam pe bancheta din spate a Break-ului părintesc, eu lipit cu entuziasm de geamurile maşinii ca să văd cât mai multe din peisajul minunat. Iată-mă acum parcurgând aceleaşi drumuri, de unul singur într-o altă maşină, gândindu-mă cât de mult îmi lipseşte de fapt călătoria prin ţara asta grozavă. Mi-am făgăduit atunci şi acolo, lacul fiindu-mi martor, că primăvara anului viitor mă va prinde călător departe.

În Voineasa am încetinit ca să ochesc magazinaşul de unde, în clasa a cincea, mi-am cumpărat un joculeţ electronic (simulator de pescuit!) pe care încă îl am: culmea, micul magazin încă exista şi avea aceleaşi ferestre, aceeaşi uşă. Pe când în tabăra din clasa a şasea, de la ultimul etaj din hotelul staţiunii am urmărit o noapte întreagă cea mai spectaculoasă furtună de fulgere pe care am văzut-o vreodată: cerul era alb permanent, o mie de fulgere în toate direcţiile făceau din noapte zi. Tot atunci am păţit o chestie stranie pe care nu mi-am putut-o explica clar nici până azi: tot urmărind fulgerele din dreptul balconului, la un moment dat mi s-a părut că am adormit. M-am trezit apoi năuc, în fund, cu febră musculară în tot corpul, rezemat cu spatele de peretele din partea opusă a camerei, tot cu faţa la geam. Ceasul electronic din cameră pâlpâia (semn că picase curentul) şi arăta ora două şi jumătate. Cred că un fulger a nimerit foarte aproape şi m-a "aruncat" (dacă e posibil) pe distanţa unei lungimi de cameră, unde am zăcut inconştient mai bine de două ore.

L-am găsit pe Ovidiu aştepându-mă în Brezoi, de unde am purces apoi împreună către Bucureşti. În Râmnicu Vâlcea ne-am învârtit ceva vreme în căutarea unei bănci, pe care am găsit-o - spre dezamăgirea noastră - cu bancomatele defecte. Cicloburul bombănea în gura mare pe seama lor, dar mie oboseala îmi asigura o stare de spirit mult mai calmă. În plus, mi-a plăcut tare mult oraşul ăla: curăţel, aranjat, viu, plin de lume şi de fete una mai frumoasă ca alta!

Eheeei, dar înspre Deduleşti la întoarcere a fost distracţia de pe lume: Alioşa şi Vişinica se legănau în pas relaxat-alert pe drumuri unduite şi, la răstimpuri, drepte. Mai aveam niţel drum de parcurs până la popasul vestit, când m-a depăşit absolut grosolan o maşină argintie. Nu mai ştiu ce neam era, totuşi o maşină mică destul de nouă. S-a pus aşadar între mine şi Ovidiu, vizibil "iritată" de prezenţa Uralului înaintea ei. S-a dus foarte aproape de motocicletă, probabil încercând la intimidare să o dea la o parte ca s-o depăşească. Ovidiu mi-a spus că n-a remarcat treaba asta şi că pur şi simplu tocmai atunci i se sculase să se-nfigă un pic în acceleraţie, dar eu deja îi făceam galerie din urmă: păi bă băieţi, a-nceput Uralul ăla s-o alerge pe maşină prin curbe şi pe urcuşuri de eu abia mă mai ţineam după ei! Cu gura până la urechi şi cu pedala la podea (vorbesc serios!) urmăream cum, pe ultimul urcuş de dinaintea popasului, Uralul zburda sprinten la mulţi metri înaintea urmăritorului argintiu, iar maşina ce-l hărţuise până atunci deja scotea fum negru pe eşapament, semn că şoferu-i se chinuia din răsputeri să-l mai ajungă din urmă pe Alioşa! N-a fost chip, Uralul câştigase cursa, dar am remarcat cum a devansat spăşită motocicleta când Ovidiu deja încetinise ca să oprească la popasul cu mititei.

După masa de după-amiază ne-am reluat drumul către Piteşti, cu gând să parcurgem restul distanţei pe autostradă. Obosit şi deja răpus de răceală, eu îl urmam pe Ovidiu din ce în ce mai anevoios. Pe autostradă ne-am luat un pic la întrecere şi cred că l-am depăşit abia după ce-am prins peste 130 km/h, Uralului sărindu-i de câteva ori borna de la baterie din pricina vibraţiilor. Am avut emoţii în două rânduri, mai cu seamă când am crezut că o să-l văd pe Ovidiu împrăştiat pe autostradă când, pe la 100 km/h, am dat de o porţiune de asfalt proaspăt raşchetată longitudinal: spatele motocicletei a-nceput să sară de pe un făgaş pe altul, treabă care s-a văzut din spate ca şi cum motocicleta ar fi intrat într-un voblaj turbat. A ţinut-o totuşi şi ne-am continuat drumul. Ceva mai încolo a fost şi singura dată când mi s-au închis ochii la volan pentru o fracţiune de secundă, în ciuda Led Zeppelin-ului dat TARE în boxele maşinii. M-am trezit de pe banda întâi între cea dintâi şi a doua, moment în care i-am făcut semn lui Ovidiu să ne oprim oleacă pentru trezire.

http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=3vJsbuXe1RA


Am ajuns în cele din urmă în Bucureşti fără alte incidente, iar maşina a rămas la mine până a venit noul proprietar să şi-o revendice. Se foloseşte de ea zilnic şi pare să-l ducă încotro vrea. Astfel au decurs aventurile noastre în decurs de vreo trei zile, însumând ceva mai bine de opt sute de kilometri.

Cu asemenea călătorii, toată viaţa de până-n momentul trăirii lor capătă arome noi!

IMG_1498.jpg


De-la-Ivan-pîn-acasă-4-iunie-2012.kmz
(70.1 KiB) Descărcat de 69 ori
De-acasă-pîn-la-Ivan-3-iunie-2012.kmz
(25.12 KiB) Descărcat de 63 ori


Paul

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Paul » 27 Noi 2012, 21:04

Cea mai tare postare e pînă acum! :clap:

AdrianS » 27 Nov 2012, 21:08 scrie:să le-aterizezi oamenilor fix pe grătarul cu mici, cu motocicletă cu tot. Să nu-ţi sară muştarul?

Aaasta a fost taaare rrrău! =)) =))

Avatar utilizator

ivan pedala
Postăcios
Postăcios
Mesaje: 111
Membru din: 30 Ian 2013, 17:35
Vehicule deţinute: CZ 175 Sport, CZ 250 Sport, CZ 350 Sport, Jawa 350 Ogar, Jawa 350 TS, BMW F 650, BMW 320 D
Localitate: Bilteni
Vârsta: 57
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde ivan pedala » 27 Noi 2012, 21:11

Povestirea e de belea, pozele ma fac sa mi se umezeasca ochii si...abia astept sa va revad, prieteni dragi!
Si nu oriunde, ci pe drumurile tarii asteia, unde ne sade cel mai bine! :peace:
Cin' se ia cu mine bine,
Ii dau haina de pe mine...


Atentie marita! Oltean pur!


Paul

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Paul » 27 Noi 2012, 22:04

Păi ai putea vizita moldova.... da' nu ţine cezeul pînă aici, hehe :D


mihă.Escu
Postăcel
Postăcel
Mesaje: 18
Membru din: 05 Feb 2013, 10:42

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde mihă.Escu » 27 Noi 2012, 22:48

Pe munti, Urale si drum lung
Oricat ai da, banii n-ajung.
Pe Adrieni, Ovizi si-Ivani
Ii ai pe suflet, nu pe bani.

Pentru calatorii ecvestre
Un singur cal de cursa este:
Nu cel ce trage la sareta,
Ci ast, de la motocicleta!

Si daca ai pretini si cai -
Din ai de sus, ce-i mentionai -
Gand de copil si dor de glume,
Ce ti-ar mai trebui pe lume?!


Vizitator

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Vizitator » 28 Noi 2012, 11:25

(titi_rulment)

miha.Escu... esti foarte talentat! Superbe versurile! Bravos! Ma-nclin!


mihă.Escu
Postăcel
Postăcel
Mesaje: 18
Membru din: 05 Feb 2013, 10:42

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde mihă.Escu » 28 Noi 2012, 11:38

Multam fain! Ma bucur sa aud ca mai plac versurile in general. Cat despre astea de pe pagina trecuta, trebuiau sa fie intr-un fel anumit, pen' ca e vorba de niste oameni deosebiti, pan' la urma.

Avatar utilizator

ivan pedala
Postăcios
Postăcios
Mesaje: 111
Membru din: 30 Ian 2013, 17:35
Vehicule deţinute: CZ 175 Sport, CZ 250 Sport, CZ 350 Sport, Jawa 350 Ogar, Jawa 350 TS, BMW F 650, BMW 320 D
Localitate: Bilteni
Vârsta: 57
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde ivan pedala » 28 Noi 2012, 12:33

Paul » 27 Nov 2012, 23:04 scrie:Păi ai putea vizita Moldova.... da' nu ţine cezeul pînă aici, hehe :D

Asta e parerea ta, pe care CZ-ul meu n-o impartaseste deloc! :nono: Are la activ kilometri mai multi decit tine cu toate rotile tale la un loc... si mai face!
Faptul ca nu pot veni la intruniri care se stabilesc peste noapte tine de programul meu, de bani si multe altele...nicidecum de neputinta CZ-ului sau a mea! :peace:
Mihaescule, jos basca pentru versuri... da' tot o furi cind ne vedem! :box: Daca nu stii de ce, intreaba-l pe Adrian!
Cin' se ia cu mine bine,
Ii dau haina de pe mine...


Atentie marita! Oltean pur!


Paul

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Paul » 29 Noi 2012, 09:10

Ba e moldova. Eram sigur că cineva, oricine, se va sesiza. Care e diferenţa? care este două: 1. A nu se confunda cu republica, 2. La cît de înglodaţi îs romîneţii pe aici, nu merită nici măcar o denumire.

Şi ce-mi place cînd se laudă unii cu kilometrii lor! ...uitînd că există o diferenţă de vîrstă, iar cînd eu o voi avea pe-a lor probabil voi avea chiar mai mulţi... fără lipsă de respect pentru anii şi experienţa dumneavoastră!

Da' oricum, e bun că intră Mihăescu la interval să ş-o ia pe coajă. ...scăp io...

Avatar utilizator

ivan pedala
Postăcios
Postăcios
Mesaje: 111
Membru din: 30 Ian 2013, 17:35
Vehicule deţinute: CZ 175 Sport, CZ 250 Sport, CZ 350 Sport, Jawa 350 Ogar, Jawa 350 TS, BMW F 650, BMW 320 D
Localitate: Bilteni
Vârsta: 57
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde ivan pedala » 29 Noi 2012, 09:22

Paul » 29 Nov 2012, 10:10 scrie:[...] Şi ce-mi place cînd se laudă unii cu kilometrii lor! [...] scăp io...

Vulpane, iar citesti moldoveneste...pe sarite! :moron: Vezi ca acolo era vorba de kilometri facuti de CZ-ul ala, nu de mine (io am mers pe jos, pe linga el :P)... ori insisti sa-ti fac si tie parte?! :crack:
Cin' se ia cu mine bine,
Ii dau haina de pe mine...


Atentie marita! Oltean pur!


Paul

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Paul » 29 Noi 2012, 10:18

Nu nu, io-s un gentleman, (în p*&a mea :lol:) aşa că o să-l las pe el "first and for all". :lol:

Şi d-aia ai mers mai mult pe lîngă el, că e ce e.... şi cunoaştem... că dacă era IJ... sau ca să nu fiu acuzat că sunt subiectiv, şi să revenim la subiect, Ural, poftim, era altă poveste....

Avatar utilizator

ivan pedala
Postăcios
Postăcios
Mesaje: 111
Membru din: 30 Ian 2013, 17:35
Vehicule deţinute: CZ 175 Sport, CZ 250 Sport, CZ 350 Sport, Jawa 350 Ogar, Jawa 350 TS, BMW F 650, BMW 320 D
Localitate: Bilteni
Vârsta: 57
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde ivan pedala » 29 Noi 2012, 13:32

Paul » 29 Nov 2012, 11:18 scrie:[...] Şi d-aia ai mers mai mult pe lîngă el, că e ce e.... şi cunoaştem... că dacă era IJ... sau ca să nu fiu acuzat că sunt subiectiv, şi să revenim la subiect, Ural, poftim, era altă poveste [...]

Am facut remarca asta ca sa te simti si tu bine...fiindca in mod sigur kilometrii aia nu i-a facut singur si nici "la brat", iar tu nu ai calarit niciodata asa ceva si ca atare n-ai cum sa-ti spui parerea! Deci nu cunosti si vorbesti! Nici macar Ij-ul nu merge la tine! Dar ce cunosti tu de fapt?! :blbl:

Da, Uralul este din alta galaxie, confirm, imi place si tocmai de aceea imi spun parerea aici...ce-i drept, parerea este subiectiva, ca mai toate de altfel!
Cin' se ia cu mine bine,
Ii dau haina de pe mine...


Atentie marita! Oltean pur!


Paul

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Paul » 29 Noi 2012, 19:48

Păi bineînţeles că nu merge IJ-ul la mine !

...merg eu la el, îl pornesc şi plecăm unde avem treabă!...

Avatar utilizator

Autorul subiectului
cicloburu
Moderator general
Moderator general
Mesaje: 196
Membru din: 28 Ian 2013, 12:09
Localitate: București
Vârsta: 45
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde cicloburu » 30 Mai 2013, 08:52

DSC_3234.jpg


Vizitator

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Vizitator » 30 Mai 2013, 09:17

(Falkenberg)

:D

Avatar utilizator

AdrianS
Administrator
Administrator
Mesaje: 450
Membru din: 26 Ian 2013, 20:16
Vehicule deţinute: Jawa 250 - 1956, Dnepr MT-10.36 - 1979, Dacia Logan MCV2 - 2016
Localitate: Bucureşti
Vârsta: 29
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde AdrianS » 02 Iun 2013, 01:15

În modestia mea, Ovi, trebuie să recunosc că ţi-am făcut o poză straşnică! :P

Şi iată şi motivul pentru care te-ai trezit cu oglinzi imposibil de curate săptămâna trecută:

DSC_3083_bnw.jpg


De asemenea, iată motivul pentru care motocicleta asta neagră are acum şi ambreiaj! Funcţional...

DSC_3140.jpg
DSC_3141.jpg
DSC_3142.jpg


Deşi pozele sunt grăitoare, Ovidiu vă poate povesti ce şobolani am găsit la sistemul de acţionare al ambreiajului din Alioşa! Pesemne colivia de rulment preluase de mult rolul bilelor sale, care fuseseră polizate - deşi cât de cât sferic - la dimensiuni aproape microscopice. Tija a fost cândva retezată şi aşadar devenise prea scurtă, iar ambreiajul acţiona (şi) din pricina asta prost. Am pus acum o bilă între tijă şi ciupercă. Am înlocuit şi garniturile din zona respectivă ca să facem treaba completă. Totodată existau şi există încă urme mari de uzură pe ciupercă şi presetupă-culisă, dar le-am domesticit nesperat de bine cu un rulment de presiune nou, marinat bine în vaselină până l-o spăla uleiul din cutie. Iată poze mai multe aici (link).

Departe de mine sau de Ovidiu gândul de a proslăvi funcţionarea cu uzuri, însă este de-a dreptul remarcabil cum se-ncăpăţânează motocicletele astea să meargă chiar şi cu bube mari. Totuşi, Alioşa are nevoie neapărat de o cutie bună (şi cardan) de Nipru! Cine sare-n ajutor? Hai, că dăm la schimb cutie şi cardan de Ural, dacă le vreţi.

Avatar utilizator

Autorul subiectului
cicloburu
Moderator general
Moderator general
Mesaje: 196
Membru din: 28 Ian 2013, 12:09
Localitate: București
Vârsta: 45
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde cicloburu » 02 Iun 2013, 08:28

AdrianS » 02 Jun 2013, 02:15 scrie:În modestia mea, Ovi, trebuie să recunosc că ţi-am făcut o poză straşnică! :P

Şi iată şi motivul pentru care te-ai trezit cu oglinzi imposibil de curate săptămâna trecută:

Fişierul ataşat DSC_3083_bnw.jpg nu mai este disponibil

Eram la plimbare cu Alioșa și cu Adrian p-al său Arkadi și mă miram: De cînd am eu oglinzi? Mi le-ai spălat tu? Mi-a zis că Poetescu a fost „vinovat” și că-mi va dovedi că „acuzele” mele sînt nefondate și că se poate disculpa cu probe! :)

Alioșa a făcut bine la moralul mai multor persoane, așa că vă mai arăt două poze din astfel de „acțiuni” de ridicare de moral:

485516_10152761526115557_1111068043_n.jpg
183075_504661246250128_1371782757_n.jpg


Toate bune! :cheers:


Aleko

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde Aleko » 02 Iun 2013, 10:29

Parca am avut pentru o scurta perioada si set de-asta cadmiat. Verificati dupa inca un drum starea ciupercii si a culisei...

Avatar utilizator

Autorul subiectului
cicloburu
Moderator general
Moderator general
Mesaje: 196
Membru din: 28 Ian 2013, 12:09
Localitate: București
Vârsta: 45
Contact:

Re: Alioşa - Ural M-63

Mesaj necititde cicloburu » 02 Iun 2013, 11:51

N-am folosit decît colivia cu bile și garniturile de cauciuc, restul pieselor aveau alte dimensiuni, drept urmare sînt rezervă pentru Adrian.


Înapoi la “Fierul meu”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator