La Breaza pe Ural

Poze cu panseluţe şi povestiri cu vampiri, totul văzut cu răbdare şi dârzenie din şaua sau ataşul motocicletei vechi.
Avatar utilizator

Autorul subiectului
AdrianS
Administrator
Administrator
Mesaje: 450
Membru din: 26 Ian 2013, 20:16
Vehicule deţinute: Jawa 250 - 1956, Dnepr MT-10.36 - 1979, Dacia Logan MCV2 - 2016
Localitate: Bucureşti
Vârsta: 29
Contact:

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde AdrianS » 17 Feb 2013, 03:01

Imagine


Breaza însorită - o plimbare de iarnă (partea întâi)
- link către albumul foto (fotografii făcute de mihă.Escu)

Stau şi mă gândesc că nu am luat niciodată în serios băgatul motocicletei la iernat. Să fi fost călăria motocicletei un moft - cu siguranţă nu mi-aş mai fi condamnat degetele la îngheţ prin nopţile înceţoşate de iarnă.

Motocicleta veche mă leagă într-un fel aparte de locurile prin care ajung şi de oamenii pe care-i cunosc. Ea este dincolo de nazuri şi nu ţine cont de sezon. Ea te face să vrei să atingi din mers asfaltul cu vârfurile degetelor, ca să iei pulsul drumului pe care-l parcurgi. Aşa cum piesele vechi sunt adesea mai fiabile decât cele noi fiindcă au fost "eliberate" de tensiunile structurale din materialul nou, la fel şi motocicleta veche a depăşit de mult complexe perisabile de soiul vitezei, consumului, vopselei. Ea nu se întrece cu nimeni, timpul îi aleargă numai pe cei care se tem de sfârşit. Eternitatea este cea a sufletului, nu a trupului. Motocicleta veche a-nţeles lucrul ăsta. A lăsat timpul să-i devină (din prădător) tovarăş de drum, cu toate că - să fim drepţi - o ajută şi fierul ăla sovietic din care-i făcută.

Lăsat peste sfârşitul săptămânii în grija mea şi-a lui Vali (şi, fireşte, după ceva tatonări cu trasee plicticoase prin capitală), Uralul lui Ovidiu s-a pomenit luni seara (11 februarie 2013) dezmorţindu-şi rulmenţii pe DN1. Deşi din cale afară de recunoscători lui Ovidiu şi fericiţi ca întotdeauna de asemenea prilej motoristic, ne-am urnit cam nehotărâţi înspre Breaza de baştină a lui mihă.Escu. Gânduri neplăcute ridicaseră mârşave prejudecăţi la adresa plănuitei navete: ba că avea să ne vlăguiască sau să ne bage răceala-n oase, ba că urma să ne lase fără bani, ba că aşa şi pe dincolo. Mare şi neaşteptată ne-a fost însă bucuria să ne pomenim în cea mai frumoasă călătorioară din iarna asta!

O regulă nescrisă pe care am tot luat-o de bună în ultima vreme pare să spună că nu pleci la drum până nu eşti sigur că s-a făcut mai întâi noapte, că-i iarnă afară şi implicit e frig de-ţi cad unghiile, că drumul va fi pe urcuş şi că tot vântul din ţara asta îţi va bate fix din faţă. La care mai adăugăm detalii de efect, precum şubrezenia catastrofală a instalaţiei electrice, năravul drăcos al cutiei de viteze, confortul inegalabil al şeilor din cauciuc şi aşa mai departe.

Cu subsemnatul la ghidon şi cu mihă.Escul cocoţat în şaua pasagerului, am demarat în trombă din faţa blocului meu, numai că ne-am oprit doi metri mai târziu ca să verificăm totuşi nivelul uleiului din cutia de viteze. Remarcând că n-ai cum verifica uleiul dacă nu există, am scormonit prin portbagajul Daciei după un bidon cu T90, pe care l-am scurs evlavios în boxerul rusesc. Înţoliţi de drum şi cam transpiraţi după atâta târcoale dată în jurul fierului, am purces la şosea tocmai când lumina zilei a dat să se stingă de tot.

Ieşirea din Bucureşti a fost un calvar nebănuit de mare: Uralul de sub noi şi-a rânjit colţii către mai toţi zăpăciţii din trafic care, pesemne scăpaţi de prin birourile corporatiste ca puşcăriaşii din cămăşile de forţă, umblau zombificaţi cu ghearele încleştate pe volane şi cu mintea cine ştie pe unde. Mai ales o domnişoară cu păr bălai şi doi ochi de-un albastru nelumesc era să ne facă una cu sensul giratoriu la Casa Scânteii, dar am scăpat cu bine şi ne-am cărăbănit iute înspre benzinărie, apoi prin pasajul din Băneasa şi, în cele din urmă, pe şoseaua mare şi aglomerată.

Deşi înţesat cu maşini, drumul până-n Ploieşti a fost în mare parte monoton. Chiar înainte de intrarea în oraş ne-a zgâriat un frig neaşteptat de tăios, din a cărui pricină nu mai ştiam dacă mă dor sau ard degetele din mănuşi. Dar - zău aşa - ce om sănătos la cap pleacă în miez de iarnă cu mănuşi de vară terminate, trase pompos peste o altă pereche de mănuşi textile, de teapa ălora pentru plimbare agale pe Lipscani?! Enfin, oprind pentru alimentare în McDonald's-ul din centru, ne-am mai întremat la văzul zâmbetului de pe chipul domnişoarei-casieriţă. Am continuat să lepădăm din ţoale încă multă vreme după ce ne-am aşezat la masă, faţă în faţă cu mâncarea comandată.

Lăsând Ploieştii în urmă, am început să ţopăim prin gropanele din afara oraşului. Nu am apucat să ne reaşezăm bine pe drum că ne-am izbit de o ceaţă cruntă, azvârlită cu ură în viziere. Am tot căutat să încetinesc, mai uitându-mă zadarnic după câte-un marcaj, mai luând drept repere luminile de poziţie ale celor ce ne devansau. Însă de la un răstimp se cam rărise şi traficul, iar eu urmăream impacientat cum ultima furgonetă mă devansa, lăsând atât înapoia cât şi înaintea noastră un vid întunecos şi rece. Dar până aici a răbdat Uralul şi, văzându-mă că smucesc de acceleraţie, deodată a-nceput să gonească pe asfalt ca un drac ieşit din iad. Sunetul până atunci monoton al motorului a devenit imediat un muget baritonal, spărgând ceaţa cu ecouri din aliaj. Am ajuns îndată în urma furgonetei şi, păstrând totuşi o distanţă respectuoasă, am fugărit-o (sau mai degrabă ea pe noi) cu 110 - 115 km/h prin ceaţa ca de lapte.

În goana teribilă a timpului rămas pe loc - cu mâinile încleştate pe ghidon - totul se linişteşte şi gândirea începe să mişte. Devin un mic clarvăzător al propriului destin şi, în timp ce privesc sunetele cum se-nfundă-n alburiul echilibrului, las vântul să-mi izbească ochii. Izvorât din paradox, zâmbetu-mi iscat pe chip simte aievea cum pleoapele cresc riduri pe măsura fiecărui kilometru străbătut prin ceaţa îngheţată. Îmi fac rău şi mi-e bine. Din ce în ce mai tulburat, mai obsedat, mai consumat sunt de ceea ce iubesc. Din ce în ce mai muritor. Cică să iubeşti ceva şi să laşi apoi acel ceva să te omoare încetul cu încetul - aşa urlă Facebook-ul. Gândeam aşa încă de dinainte să-mi dau seama că a spus-o şi altcineva şi că-i adevărat. De pe vremea când încă voiam să fiu nemuritor.

În tot răstimpul ăsta al fugărelii prin ceaţă am remarcat - într-un târziu - că degetul cu care ştergeam periodic viziera începuse să alunece zdravăn pe plexiglas, iar viziera îmi rămânea neştearsă. Deşi bănuiam ce se-ntâmplă, treaba asta m-a obligat să merg o bună bucată de vreme cu viziera ridicată. La viteza 'ceea aveam deja ochii chirciţi şi îndureraţi în mijeala aia cu obrajii strânşi parcă să nu-i pierd. Mă simţeam de parcă aerul rece îmi tăia şanţuri prin pupile. Ne-am trezit ieşind din ceaţă tot atât de brusc precum intraserăm. Am oprit degrabă într-o parcare de la marginea drumului şi abia atunci ne-am dat seama că eram albi pe jachete, pe pantaloni şi pe căşti: ceaţa îngheţase zdravăn.

Imagine Imagine

Am ajuns târziu în Breaza şi am dat să ne culcăm după o veselă - deşi cam somnoroasă - întrevedere cu un prieten de-al gazdei. Eu am găsit-o pe "Lorelei" a lui Ionel Teodoreanu prin biblioteca vânătorului şi am apucat să citesc despre ea doar atât cât s-o visez frumos, ca pe o copilă dezmierdată sub un nuc umbros, ca mai apoi să alunec într-un somn adânc de veacuri.

Să fi fost vreo pupăză prin pom marţi dimineaţa, bag mâna-n foc că s-ar fi plictisit de moarte tot scuipând la noi, căutând zadarnic să ne trezească din sforăiturile alea magistrale. Dimineaţa s-a făcut repede prânz, dar aşa un soare minunat s-a aşternut pe tot cerul ăla albastru încât n-aveam cum să pierdem o asemenea zi de plimbare! Ne-am urnit grăbiţi până la Mega Image-ul din localitate pentru merinde, am revenit la "bază" ca să mâncăm o parte din ele şi, după ce ne-am îmbrăcat cu simţ de răspundere, am plecat din nou la drum.

Imagine Imagine

Imagine

După ceva întortocheală prin Câmpina, am ajuns pe Valea Doftanei şi am început să ne bucurăm ca doi copii de frumuseţea peisajului. Eu unul ajunsesem ultima oară prin locurile 'celea tot cu Vali, însă parcă prin anul întâi sau al doilea de facultate şi alături de alţi doi-trei colegi de an. Revenirea la câţiva ani (şi două anotimpuri) distanţă m-a încercat de-o nostalgie simpatică, cu felurite gânduri străbătându-mi amintirile de-a curmezişul.

Locurile au rămas tot atât de frumoase precum mi le aminteam:

Imagine Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Văzând că valea are obiceiul să înghită lumina soarelui mai cu spor decât ne-ar fi lăsat ceasul să credem, i-am dat bice lui Alioşa şi am zburdat peste bălţi şi hârtoape până la serpentinele premergătoare barajului Paltinu. Încetinind, am negociat cu grijă curbele alunecoase, pline de mâzgă şi polei. Ajunşi în vârful dealului, am înfipt motocicleta în zăpada groasă din parcare şi ne-am apucat să ne minunăm:

Imagine Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Vali a surprins inspirat momentul când mă luptam să scot motocicleta din zăpadă:

Imagine Imagine

Odată eliberaţi din zăpadă, am mai înaintat ceva distanţă până la poiana de lângă lacul de acumulare. Drumul însă a fost în mare parte acoperit cu gheaţă, iar Uralul a dansat în toate felurile până să dăm din nou de asfalt. Marea mea distracţie (bănuiesc că spre groaza bietului pasager) a fost să merg cât mai mult posibil cu tălpile pe scăriţe. Iarăşi ne-am pus pe fotografii şi voi fi tare încântat să vi le arăt şi să vă spun ce-am mai făcut - în partea a doua :). Tot se-anunţă vreme urâtă după ce m-oi trezi, aşa că altă treabă decât să vă povestesc n-am!

Va urma! :salut:


Cristi 57
Postac
Postac
Mesaje: 47
Membru din: 02 Feb 2013, 16:05
Vehicule deţinute: MZ-125; JAWA-350; SIMSON-250; DNEPR-650; VIRAGO-535
auto multe
Localitate: Bucuresti

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde Cristi 57 » 17 Feb 2013, 08:30

IMG_1704.jpg
IMG_1704.jpg (84.04 KiB) Vizualizat de 3433 ori


Ha, ha... drumul spre Paltinu, o zona deosebita! Mai sus de baraj era un popas si un champing, astazi abandonate... Zona si-a recapatat maretia o data cu lipsa turistilor si agunoielor ce raman in urma lor. Un loc plin de legende, periculos pentru scaldat, marcat de cruci lasate ca marturie a celor ce au ignorat pericolul.

IMG_1711.jpg
IMG_1711.jpg (86.28 KiB) Vizualizat de 3433 ori

Avatar utilizator

incognito
Postăcel
Postăcel
Mesaje: 18
Membru din: 08 Feb 2013, 10:19
Vehicule deţinute: CBR 125 R
Localitate: Curtea de Argeş - Bucureşti
Vârsta: 31
Contact:

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde incognito » 17 Feb 2013, 15:10

AdrianS » 17 Feb 2013, 04:01 scrie:Ea te face să vrei să atingi din mers asfaltul cu vârfurile degetelor, ca să iei pulsul drumului pe care-l parcurgi.
Ea nu se întrece cu nimeni, timpul îi aleargă numai pe cei care se tem de sfârşit.

Foarte, foarte frumos și bine spus :)

AdrianS » 17 Feb 2013, 04:01 scrie:Eu am găsit-o pe "Lorelei" a lui Ionel Teodoreanu prin biblioteca vânătorului şi am apucat să citesc despre ea doar atât cât s-o visez frumos, ca pe o copilă dezmierdată sub un nuc umbros, ca mai apoi să alunec într-un somn adânc de veacuri.

Eu zic ca la următoarea plimbare într-acolo să mai citești din ea și când te trezești să te întorci înapoi în anii '20-'30, printre un soi de versuri în proză, în parfum de tei ;)


Așteptăm, să știi :)


mihă.Escu
Postăcel
Postăcel
Mesaje: 18
Membru din: 05 Feb 2013, 10:42

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde mihă.Escu » 20 Feb 2013, 14:20

...În spatele nostru, parcă răsturnându-se cu toată încovoiala inginerească peste noi, a rămas Barajul și, ieșind de pe ultimul pod la șosea dreaptă, părea că din el izvorăsc la fel drumul și apa Doftanei. Cale de vreo câțiva kilometri asfaltul e bun și nu face decât curbe largi, dându-se pe după plopi și grădini micuțe, prin care zăpada încă mai stă scrisă cu urme de sălbăticiune. Pentru dimineață, seară sau de toată ziua, prin toate anotimpurile, drumul pe valea Doftanei are mereu ceva de spus.

Buuun. Drumul ca drumul, doar că noi nu eram nici pe vară, nici pe jos încovoiați sub rucsaci și corturi (ceea ce la timpul potrivit se va face; mă cuget inclusiv la o Întâlnire pe-acolo, pe lângă lacul Paltinu), ci ne legănam prin frig, ca barca pe valuri, pe cocoașa lui Alioșa, Uralul deh, care zburda sub noi ca un pensionar băgat în seamă de nepoți. Cu Adrian velă, eu ședeam gândind la nimic în spate, ascultând cu o ureche la simfonia boxerească, cu una la zgomotele estompate ale serii și, între timp, cu alta la ce-l mai lămuream pe pilot :P , gheorgrafic și etnografic, sfătos ca un om al locului ce mă aflam.

La ultima bucată din drum, de pe lângă stația de epurare, e bine să fiți mai atenți și să vă domoliți monștrii, fiindcă mai ales după iarnă, cu zăpezi și sare, șoseaua e cam ciupită de vărsat. Mai ales că se strâng curbele și drumul se cam îngustează, dar mai abitir din cauză de cratere pe care nu prea ai pe unde să le eviți. Urcușul de după, până la bifurcația cu drumul spre comuna Șotrile e destul de lină-n găuri, și dacă mai pui și-un boxer într-a treia, poți să te simți în telecabină.

Spre Șotrile am luat-o și noi. Urma să ajungem înapoi, în Câmpina, pe alt drum, care te ține o vreme prin pădure, pe curbe strânse, apoi te aruncă într-o coborâre la stânga, să vezi dealul Muscel cu toată panorama de sub el, tot în stânga unde se lasă Doftana și te împinge cu privirile până hăt, departe spre Ploiești. La aceleași am rămas și noi holbându-ne, după ce l-am lăsat pe Alioșa la poarta unei biserici, între plopi, negru și el și noi ca o ceată de diavoli. Am plecat pe jos, în sus pe deal, spre o sfântă și necesară dezmorțire a încheieturilor, spre o la fel de trebuitoare rupere de ritm.

Alb total. Seară liniștită la margine de provincie, aproape sălbatică. L-am urmărit pe Adrian tăind potecă prin omături, împielițat în negru și mare în lumina de crepuscul ca un T34 pus pe treabă. L-am ajuns și eu până la urmă și ne-am apucat să punem la cale peisajul, să ne lăsăm pe vale mintea într-un soi de meditație înțepată pe alocuri de luminile abia aprinse pe străzi. Ce să mai: zen!

Au sunat ce-au sunat și telefoanele, am mai înghețat și noi, și uite cum am purces spre oarece Club Live, prin josul Câmpinei, unde lângă o muzichie, bere, suc și fete, am pus laurii peste o zi de care aveam nevoie de multă vreme.

Ne-a prins iar târziul seara, ne-a stuchit iar pupăza până a rămas cu ciocul uscat, ziua cealaltă. Se stricase și vremea. S-a apucat ba să plouă ba să-i dea cu lapovițe, ca-n fe-martie-le țiganului. Plecarea era însă obligatorie, ca Alioșa să se întoarcă în baștina lui, să-l mai alerge și ta'su, iar noi să ne mai așezăm trebile cu Bucureștii. Așa c-am plecat după prânz.

În dulcele stil clasic, când te înghesui tobă de piele pe șei și-ți golești mintea pentru drum, fierul cel cu personalitate face figuri. Așadar, n-am apucat noi să cugetăm la prea multe că uite, pe la intrarea în Câmpina din DN1, 'nea Caisă Uralsky zice că nu vrea cu amândoi cilindrii ca lumea. Păi parcare, păi chei, păi înjurături de aprinderi ș.a., peste toate cu ploaia întețită care ne uda cuminte ca pe niște curci, de ziceai că n-are altă treabă pe lumea asta. De făcut mai că nu i-am făcut nimic, că s-a așezat singur pe făgaș și după ce i-am turnat pe gât niște zeamă fără plumb 95, a mers uns.

Am scăpat noi de drumul sinuos până la Bănești, am urcat dealul și-am ieșit grăbiți în câmpul gol. Eh, și-aici să te ții! De-acolo și până am scăpat de centura Ploieștiului am ținut vântul în ochi și la încheieturi. Vânt de ziceai că suntem în Oklahoma vara și-așteptăm vârtejul să ne ducă. Dansa ghidonul în mână, nu altceva! N-auzeam nimic, Adrian abia vedea în față, că vajnic conducător de atelaj le lua tuturor stropii de noroi cu sare și uleiuri în vizieră. Mi-a trecut iarăși prin cap, în vremea aia incredibilă, cât de puțin ne folosim capetele de pe umeri și cum târâm bietele trupuri pentru o bucurie masochistă de-a dreptul. Sentimentul era oricum senzațional: cred că tremurau și șoferii în habitacluri și, pe asemenea vreme (cum cred că o să mai tot prindem, așa zdrăngăniți la sinapse cum ne aflăm), noi călăream singura motocicletă din România! N-aveai pe cine saluta cu degetul stângii. Nu mai era nimeni nebun îndeajuns și la fel de entuziast de aste experiențe, plătite sigur, mai târziu, cu niște reumatism.

La giratoriul mare care înnoadă Centura de cea mai nouă autostradă, am tras dreapta și-am intrat viteji pe ulița cu semne verzi și cu bandă de siguranță. Păi și dacă tot n-ai voie să stai pe ea, c-așa ne-a învățat la școală (cică), am tras și noi o oprire de răspuns pe la telefoane, de încălzire și de poze. Parcă ceva mai cald pe-afară, parcă vântul mai domol...parcă trebuiau șterse și farul și stopul de rapănul străzilor iernatice.

Drum pe autostradă. Drept, continuu, domol. Plăcerea boxerului de a zvâcni încălzit bine, bateria zâmbind de încărcată, noi - somnabulici printre câmpuri și păduri.

Bucureștiul ne aștepta cu înghesuială și ceva soare. Am ajuns după-amiaza și intrați prin Pipera, am avut de dat piept cu șuvoiul corporatiștilor obosiți și neatenți. Uitasem vreo două zile de aglomerație. Venisem pe autostradă, întins, curat, ca o linie trasă de arhitect. Am ajuns în iad, aproape pe nesimțite, și am pierdut până la Adrian acasă, mai mult decât am făcut într-o sută și ceva de kilometri. Ocheade aruncate de pietoni invidioși și de cucoane, noi zâmbărind murdari din cap până-n picioare, căptușiți ermetic cu noroi și sare.

Ajungem cu Alioșa la Adrian acasă, întregi. Ne ia ceva să ne amintim cum se coboară de pe așa ceva. În mine intră ciudat frigul, tocmai acum, la urmă. Ne simțim iar (pentru unii) studenți din provincie care au lăsat liniștea și viața - aparent lipsită de ritm -, pentru o junglă străină, asurzită de claxoane, de strigăte și îngenuncheată sub propriul volum. Un soi de claxon care te trezește din somnul de dimineață.

Cu gândurile învălmășite de alte plaiuri, cu mintea parcă mai limpede și, sigur, cu inima mai mare și mai plină de călătorie, am plecat care-ncotro; urmând să ne apucăm după odihnă, să vă povestim și domniilor-voastre peripețiile iernatice și provinciale.


mihă.Escu
Postăcel
Postăcel
Mesaje: 18
Membru din: 05 Feb 2013, 10:42

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde mihă.Escu » 20 Feb 2013, 14:21

Urmează să mai arunce nea Adrian cu pozele aferente! Așa, că-l rog eu! :whistle:

Avatar utilizator

incognito
Postăcel
Postăcel
Mesaje: 18
Membru din: 08 Feb 2013, 10:19
Vehicule deţinute: CBR 125 R
Localitate: Curtea de Argeş - Bucureşti
Vârsta: 31
Contact:

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde incognito » 25 Feb 2013, 11:33

mihă.Escu » 20 Feb 2013, 15:20 scrie:Cale de vreo câțiva kilometri asfaltul e bun și nu face decât curbe largi, dându-se pe după plopi și grădini micuțe, prin care zăpada încă mai stă scrisă cu urme de sălbăticiune. Pentru dimineață, seară sau de toată ziua, prin toate anotimpurile, drumul pe valea Doftanei are mereu ceva de spus.

Frumos descris :)

mihă.Escu » 20 Feb 2013, 15:20 scrie:Cu Adrian velă, eu ședeam gândind la nimic în spate, ascultând cu o ureche la simfonia boxerească, cu una la zgomotele estompate ale serii [...] să ne lăsăm pe vale mintea într-un soi de meditație înțepată pe alocuri de luminile abia aprinse pe străzi

Să ştii că pentru sentimentul ăsta aş mai fi pasageră din când în gând aşa :)

mihă.Escu » 20 Feb 2013, 15:20 scrie:Mi-a trecut iarăși prin cap, în vremea aia incredibilă, cât de puțin ne folosim capetele de pe umeri și cum târâm bietele trupuri pentru o bucurie masochistă de-a dreptul. [...] Nu mai era nimeni nebun îndeajuns și la fel de entuziast de aste experiențe, plătite sigur, mai târziu, cu niște reumatism.

Trupurile nu au memorie afectivă, aşa că probabil plata merită pentru capetele de pe umeri, cu şanse bune ca de fapt să nu plătiţi nimic :p


Paul

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde Paul » 25 Feb 2013, 17:32

Iaca, eu nu am pasager(ă) la simfonie boxerească...

Dacă aşadar, trupurile nu au memorie afectivă. :)

Ce, io dacă iau ceva de la un administrator (na poftim), ce are?

Avatar utilizator

cicloburu
Moderator general
Moderator general
Mesaje: 196
Membru din: 28 Ian 2013, 12:09
Localitate: București
Vârsta: 46
Contact:

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde cicloburu » 25 Feb 2013, 19:03

Prea ermetic! :S


Paul

La Breaza pe Ural

Mesaj necititde Paul » 25 Feb 2013, 21:01

Nop!

Prea bun, prea ca la ţară !


Înapoi la “Plimbări şi ture”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator