- întregul album Picasa cu poze la rezoluţia originală aici (link) -
Era fericit la început, a rămas apoi ceva mai nehotărât în sentimente, dar e de vreo câteva zile încoace nestrămutat în optimism. Fiindcă şurubăreşte. Şurubăreşte şi strâmbă ţevi şi sudează şi dă indicaţii (mai ales!) şi supraveghează (şi mai ales!) şi aduce Pepsi şi haleală, fiindcă la mine-n ogradă se întâmplă minunea: Marius şi-a luat Nipru! Iar acum lucrăm la el.
Pe numele său iniţial "Satyricon" (şi într-adevăr a râs de noi destul până acum), Niprul MT-11 în cauză a fost modificat în timpuri aproape imemoriale de priceputul Andrei "Rat Jawa" din Constanţa, ca mai apoi să ajungă pe mâna lui Gabi zis "Mendoza". Cel din urmă i-a şi ars fierului o vopsea dichisită, marcându-i numele pentru posteritate. Următorul şi penultimul proprietar al motocicloiului a fost Sebi, pe care am avut cu această ocazie plăcerea să-l cunoaştem astă-primăvară.
Cam pe-aici începe şi povestioara noastră (deşi deocamdată scurtă), fiind vorba de un început cu destul răsunet şi tumult. Tumult fiindcă am transpirat ca-n saună în Loganul lui Marius pe drumul de dus către Constanţa. Afară erau puţinele grade ale sfârşitului de martie 2013, iar noi suntem vag incompatibili în termeni de confort termic. Gerilă şi... eu. Iar partea cu răsunetul este de-a dreptul spectaculoasă fiindcă - odată ajunşi în Constanţa - l-am găsit şi cules repejor pe inculpatul Sebi şi am fugit să pornim bestia.
"Satira" fusese trasă pe dreapta de ceva vreme în curtea părinţilor lui Andrei "Magic4ce", anume în oraşul Ovidiu. Dând buzna peste fainii oameni din acea curte, ne-am găsit cu motocicleta al cărei anunţ de vânzare a fost postat chiar pe site-ul ăsta.
Cadrul motocicletei a fost lungit, lăţit, coborât şi modificat în fel şi chip cu mult simţ de răspundere de mecanicul Andrei, având în vedere că - din câte mi-a povestit Sebi - paralelismul ţevilor sale a fost calculat în funcţie de două linii drepte trase cu creta pe asfalt. Pentru montarea roţii de Ford Transit pe spate a fost necesară dezaxarea întregii roţi către stânga şi mutarea ansamblului motor-cutie de viteze cât mai în dreapta cadrului. Aşadar, roata calcă acum cu câţiva centimetri mai în stânga faţă de mijlocul longitudinal al cadrului. Interesant este însă că particularitatea asta nu strică deloc ciclistica motocicletei, oricum extraordinar de stabilă datorită centrului de greutate coborât - dacă nu sub - măcar la nivelul axei roţilor. Bascula a fost şi ea refăcută ca să permită adaptarea enormei roţi şi a titanicului său butuc.
Totuşi, cele câteva defecte ale motocicletei puneau beţe în roate planului de a o aduce pe roţi înapoi la Bucureşti. Prinsoarea făcută ad-hoc a fost ca eu - liber de contract - să rămân la Constanţa câteva zile (trăiască garsoniera!) şi să îl ajut pe Sebi să aducă motoretul la stare cât de cât ITP-izabilă, ca mai apoi să purced motorizat către Capitală. Discul de frână spate de Oltcit era spart, pompa sa de frână - nefuncţională, plăcuţa de înmatriculare - ruptă pe jumătate, semnalizarea făcea fiţe şi tot aşa.
A urmat o văcănţioară tare neaşteptată şi tare bine primită pentru mine, fiindcă remedierea diverselor probleme s-a lungit vreme de aproape două săptămâni, până pe 9 aprilie. Mai umblă pe Poporului după rezervoraş de lichid de frână, mai ia şi un releu de semnalizare dacă tot eşti pe-acolo, mai aşteaptă un weekend cât să faci rost de o nouă plăcuţă de înmatriculare, mai înjură frâna spate de toţi dumnezeii după trei zile de meşterit la ea fără rezultat, mai fă o poză prin oraş, mai umblă pe străzi lăturalnice până la un atelier de sudură, mai, mai, mai...
Peripeţiile s-au ţinut scai de mine după ce am trecut de punctul de taxare de la Feteşti. Unde pe toată porţiunea de autostradă până la Cernavodă mă jucasem cu camionagiii de-a "Trage de claxonu' ăla, frate!!", mai încolo au început să-mi facă fiţe diversele componente electrice: ba m-au lăsat semnalele pe spate, ba nu mi se mai aprindeau stopul şi poziţia, ba licăreau fazele. Soarele cam dădea să apună şi, nevrând să merg noaptea fără să fiu văzut din dos, m-am oprit cam periculos pe banda de urgenţe. Am desfăcut stopulca să înfig ceva şerveţele în spatele lamelelor deloc elastice, ajutându-le astfel să apese mai cu forţă pe cozile becurilor. Au oprit simultan o dubiţă şi o maşină de poliţie, îngroziţi ambii şoferi că mă văzuseră întins pe şosea (stopul era aşezat jos, la nivelul tobei, cum altfel să ajung la el decât întins pe jos?), iar motocicleta stătea rezemată aşa de aplecat în cric încât părea trântită.
Am dat să o iau din loc după ce am remediat problemele, însă chiar când să demarez am remarcat că fazele nu se mai aprindeau deloc. Poliţistul mă înştiinţase că exista o benzinărie câţiva kilometri mai înspre Bucureşti, aşa că n-am mai riscat să stau în beznă pe banda de urgenţe. Am aşteptat să apară un camion şi - numai cu luminile de poziţie aprinse - am purces în goană după dânsul până la benzinărie. Acolo am strâns o droaie de oameni împrejur, care-mai-de-care mai încântaţi de fier şi de apariţie în general. Până la urmă - văzând că nu dau de cap deloc fazelor - şoferul unui BMW foarte nou m-a invitat să merg în urma lui până-n Bucureşti. Nu mi-a venit să cred că omul chiar a ţinut maşina cu 90 km/h pe tot parcursul drumului şi cu atât mai mare mi-a fost surpriza să-mi dau seama că şoferul unui camion care îmi urmărise drama în benzinărie îmi ţinea acum spatele. Am mers aşa până pe Camil Ressu, unde ne-am despărţit cu multe gesturi evlavioase din partea mea.
Am făcut oprirea direct la Cicloburu în faţa blocului, fiindcă una din shaormale îi era destinată. Fazele s-au aprins gingaşe tocmai când dădeam să parchez. Măi să fie! Nimerind la el acasă fix în plină aniversare a unei prietene comune, am trecut repede la chitară şi i-am ars nişte ţigăncuşe şi nişte haiduci de-a duduit blocul la miezul nopţii!
La spartul petrecerii (să fi fost vreo două noaptea) am coborât să plec cu fier cu tot înspre casă, descoperind că afară ploua mocăneşte de o bună bucată de vreme. Satyriconul se cam răzgândise însă și n-a mai vrut să pornească neam. Am luat aşadar cu împrumut Uralul şi dus am fost!
Cu chiu, cu vai am pornit câteva zile mai târziu motocicleta. Pârlea bujii, mergea execrabil, nu ţinea ralantiul, consuma găleţi de combustibil. Am izbutit totuşi să ajungem aşa (eu pe Uralul de împrumut, iar Marius pe Nipru) până la Comana, oprindu-ne de multe ori ca să mai transferăm combustibil de la rusoaică la ucraineancă. Odată ajunşi la ţară am tras chiulasele afară şi am găsit garniturile de chiulasă explodate la ambii cilindri. Ce să-ţi mai meargă dacă scapă compresie? Le-am schimbat, iar motocicleta a dat să meargă bine pentru câteva momente, însă s-a răzgândit repejor şi aşa am lăsat-o până acum vreo câteva zile.
Marius a intrat în concediu şi a avut vreme să ne ocupăm de fier. Nu doar că i-am făcut motorul să pornească la prima pedală şi să tragă ca o locomotivă, dar ne-am apucat de ample lucrări de consolidare şi reinventare a multor sisteme: altă poziţie şi alte prinderi (mult mai solide) pentru şaua spate, alte prinderi pentru scăriţele pasagerului, altă poziţie pentru tobe (mai ridicate, mai apropiate de cadru şi în sfârşit paralele!), alt cric lateral (celălalt era greu accesibil şi se îndoia), alte şei etc.
Consider că i-am făcut o deschidere suficient de amplă ca să poată posta orice-l taie căpşorul domniei sale de super şi dibaci inginer.
Ah, şi era să uit! Uite şi-un Vulpoi! Venit din Moldova County aiurea aşa!