De mic puştan am avut senzaţia că ştiu dacă un lucru are să se-ntâmple cândva sau ba. De pildă, am ştiut dintotdeauna că nu mă vor atrage fumatul ori băutura - şi aşa este. Am ştiut că voi ajunge cândva să predau engleza prin şcoli, cu toate că am evitat mulţi ani traseul ăsta. Evanescent rău sentimentul ăsta, fiindcă e mai presus de dorinţă, însă mai ceţos ca o previziune.
Şi am mai ştiut acum doi ani că voi avea un boxer BMW.
Până acum am evoluat cinstit: de la un kart cu motor de Hoinar şi un ATV din fiare vechi cu motor de Mobră, la un Muravey, o Jawă şi un Nipru. Am avut ocazia să şurubăresc o Planetă (ce mişto sună treaba asta cu p mic!), un Jupiter, un Ural. Apoi mi-a lăsat cineva un R1150 GS pe mână să-l alerg vreo săptămână, iar ani de zile mai târziu am desfăcut şi călărit timp de-o vară un Guzzi California 1100. Motocicleta din urmă m-a convins că este posibilă combinaţia dintre fiabilitatea eficientă a tehnologiei moderne şi senzaţia vie pe care ţi-o dă fierul clasic prin vibraţie, sunet şi tot aşa. Am avut ocazia să o şi cumpăr la preţ foarte bun, dar n-a fost să fie. Oricum, eram puţin cam înalt pentru ea.
Însă acum doi ani - la sfârşit de septembrie - băleam deja de-o vreme la boxerele BMW răcite cu aer. Am Nipru şi-mi place la nebunie. Dar dacă orice mâţă se visează tigru, la fel şi fiecare Nipru s-ar vedea cândva BMW. Le ştiam aproape numai din poze. Văzusem şi auzisem mergând numai vreo două-trei (unul din ele chiar la @luca.stere), însă toate sunau grozav, a putere stăpânită, a maturitate subtilă, a cămaşă-n pătrăţele cu păr pe dedesubt. Internetul mi le-arunca-n poală decupate şi modificate în fel şi chip, iar vechile anunţuri peste care mai dădeam mă trimiteau cu gândul la nişte vremuri în care se respira mai aşezat:
Lucram în Constanţa pe-atunci. Ca să vezi cum funcţionează norocul: eram angajat la Yamaha-n magazin. Vindeam mai mult piese şi accesorii pentru chestiile care plutesc. Eram la masă cu un client când, deodată, aud sunetul inconfundabil a ceva mişto: du-du-du-du-du-DU-DU-DUM-DUM-DUM - şi văd capacul de chiulasă clasic, văd carenajul gri cum trec lent prin faţa uşii din sticlă şi se opresc imediat în stânga ei: în faţa magazinului tocmai trăsese un BMW R100RT!
Până am apucat să-l rezolv pe clientul cu care tratam, din şaua boxerului coborâse o doamnă sexagenară şi lângă dumneaei mai trăsese un BMW R1200R - al soţului. Ne-am întâlnit în mijlocul magazinului, eu rostogolindu-mă să ies cât mai repede ca să nu scap din ochi minunea, ea intrând uşor timorată cu mănuşile scoase din mâini.
Am notat dimensiunile, apoi am găsit rapid la un furnizor o anvelopă Metzeler şi-o cameră. A fost de acord cu preţul, ba chiar plăcut surprinsă. Soţul ne privea din tocul uşii, cu casca flip-up încă pe cap. S-a apropiat şi m-a-ntrebat cu o licărire de zâmbet în colţul gurii:- Hallo, îmi dă bineţe.
- Hello, răspund eu prea încântat. Can I help you?
- Yes, pleaze, continuă cu un puternic accent nemţesc. We have a problemm mit our motorrad. Flat tyre on ze back.
Pană de cauciuc.
- Ah, I see. Do you want to fix it? o-ntreb. Că se repară, gândesc eu. Doar sunt român şi gândesc ca atare!
- Nein, we want new tyre. Is this possible?
- Sure, let me check, îi răspund şi mergem afară să vedem dimensiunile.
Băi, şi mi-au lăsat nemţii RT-ul pe mână! Luaseră un cui în urmă cu câteva sute de kilometri, care le dezumfla roata cam la două zile. Aveau drum spre Marea Neagră şi căutaseră reprezentanţă BMW în zonă (care nu există). M-au găsit fix pe mine. Cuiul ăsta a ţinut cu mine! De departe cel mai norocos cui din viaţa mea... dovadă poze din albumul lor, pe care abia luna trecută le-am văzut:- When ready?
- Tomorrow afternoon, răspund eu. Five o'clock, adaug, gesticulând prin răsucirea mâinii din încheietură că "mai mult sau mai puţin".
- Gut. Und bike? With you? mă-ntreabă dacă-mi lasă motocicleta.
Zic da, lăsaţi-o aici că am grijă de ea. Am priceput că vor să organizez şi montajul.
- Ok, răspunde şi îmi lasă cheile pe masă. Have fun!
Şi câteva trase de mine tot acolo:
Motocicleta ţipa a elemente originale. Până şi colierele aveau toate ştanţa BMW pe ele:
Şi mi-au lăsat zâmbind chei pe mână, cu motocicletă cu tot. Fireşte că m-am şi dus să dau o tură! Emoţionat tot şi privit cu nedumerire de colegii de magazin, mi-am azvârlit casca-n cap şi dus am fost!
Dincolo de capacele carenei care vibrau a garnituri vechi, de cotul stâng al evacuării care plesnea a proastă etanşare şi de topcase-ul care crănţănea a suport fisurat, treaba care făcea cel mai mare zgomot era rânjetul meu. Cea mai mare parte a atenţiei mi se dusese pe efortul conştientizării că ajunsesem să călăresc aşa ceva. Restul ei remarcá senin că ghidonam - practic - un Nipru îmbrăcat, însă construit cu frânele corecte, echipat cu motorul corect şi capabil de performanţele corecte. Fireşte că întreaga poveste era-nţolită-n suspensii de barcă, parbriz ca de maşină, guri de aerisire în carenă (tot ca de maşină), buzunăroaie pentru bagaj surprinzător de încăpătoare de-a stânga şi de-a dreapta rezervorului (în carenă), ditamai butonul de avarii pe centrul măştii ghidonului şi tot aşa...
Am vrut să fac o poză la semafor, dar mi-a ieşit un filmuleţ la ralanti. Nici măcar nu-mi pare rău:
https://youtu.be/_Ky4TOotLfY
A doua zi a sosit noua anvelopă, însă pe dimensiunile greşite. Greşeala furnizorului, care s-a eschivat. Cu toate astea, ne-am revăzut la ora stabilită la atelier la Mişu, unde pana a fost remediată. Ne-am pozat toţi:
După ce s-a achitat de plata serviciului, Helmut (domnul) m-a văzut că stăteam cu ochii lipiţi pe motocicletă şi i-a dat un ghiont doamnei - Ingrid -, apoi a venit spre mine. Băleam pe motocicletă şi m-a citit imediat. S-a apucat să-mi arate plăcuţele de frână noi, garniturile noi prin diversele părţi, anvelopele noi, să-mi povestească despre uleiul schimbat. Într-un târziu, eu tocmai îmi luasem curajul să-l întreb - din sărăcia-n care bălteam atunci - dacă se gândise să vândă motocicleta, când el mi-a întors vorba: "Ştii, noi suntem bătrâni deja, ne gândim că ne cam ajunge. Ai vrea să cumperi BMW-ul?"
Atâta mi-a trebuit. Am reuşit să-i răspund: "Staţi s-o-ntreb pe maică-mea" (replică de maximă încredere pe care-o poţi auzi de la un potenţial cumpărător), pe care am sunat-o ameţit în calitate de foarte-improvizat consilier economic. "Băi, zi-le că le-o cumperi în trei luni", a spus ea. Eu tot cu "Păi de unde bani, că să vezi că nu mă descurc..." îi dădeam înainte. Mi-a tăiat-o scurt: "Ai tăcut?! Zi-le trei luni".
Am înaintat făgăduiala şi ne-am despărţit prieteni. Tocmai mă dădusem pe-un boxer BMW şi le promisesem proprietarilor c-aveam să-l cumpăr.
Va urma...