Mihai, te rog să mă scuzi că am uitat să te mai sun. Poţi s-o laşi pe vajnica
Impactă acasă, că am rezolvat fără dumneaei încă de vineri seară!
Povestea pe scurt: am reuşit să deblocăm şurubul buclucaş şi l-am înlocuit cu unul din cele filetate de mine cu ajutorul lui Vali. Am strâns cât de tare am putut şuruburile cu cheia inbus şi le-am blocat (sper) pe toate cu pastă blocatoare şi, vreo sută de kilometri mai târziu, pare să ţină. Să vedem şi în continuare, e prea devreme ca să ştim. Iar povestea pe lung urmează în continuare.
Şi chiar că vineri mă trezisem cu destul spirit de acţiune-n mine, zic să fac şi să dreg. Am vorbit cu tine, Mihai, la telefon, apoi (fiindcă nu prea erai sigur dacă ai luat sau nu şurubelniţa) l-am sunat pe Ovidiu ca să-l întreb de super-mega-prelungitorul lui. Rămăsese de cu seară vorba să-l caute-n balcon, dar nu l-a găsit acolo. Dar de data asta mi-a dat veşti bune: prelungitorul zăcea aşteptând în portbagajul Novei lui (Vişinica)! M-am îmbrăcat la viteză şi am luat Nejiglenta de volan în direcţia Cicloburului, gândindu-mă că n-aveam de gând să car 35 metri de cablu gros prin autobuze.
Pe la Cultural pe Obregia m-a pălit însă spiritul prevăzător şi l-am sunat pe inculpat, ca să aflu că stătea la coadă-n poştă, la vreo câteva sute de metri de mine. Am parcat lângă Poştă, ne-am întâlnit, a făcut cinste cu trei gogoşi (eu nu mâncasem nimic) şi ne-am fâţâit oleacă în formaţie de doi bărboşi şi două fete de bărbos prin piaţa de la Cultural. Ne-am despărţit apoi, el luând-o înspre casă-i împingând la cărucior şi Iulia-n el, iar eu i-am înşfăcat-o pe Ana şi i-am dus-o acasă cu Nejiglenta.
Păi şi din toată energia asta dacă nu m-a lovit o lene dureroasă... ce să-ţi mai ardă de muncă după ce-ai fost servit cu ceai cu sare de lămâie şi esenţă de rom, asta ca antreu la cartofi prăjiţi cu ceapă? De vreo trei ori l-am sunat pe "bietul" Vali să-l amân cu "peste-o oră", până-ntr-un târziu când am avut noroc că-ntreg familionul Cicloburean a trebuit să iasă din casă şi să se-ndrepte către cartierul meu. Astfel i-am înfipt pe toţi în Nejiglentă şi-am dus-o pe a' mai femeie din cele trei fete la cursurile-i, iar restul de bărboşi şi fete am continuat cu Dacie cu tot drumul cale de câteva străduţe până la mine-n spatele blocului.
Ana a adormit în maşină (simpatic cum în Dacia aia au dormit zdravăn de-a lungul timpului mulţi copii, începând cu mine prin '96), aşa că de sus - eu stau la şapte - am aruncat prelungitorul pe geam şi am coborât apoi cu toate sculele şi o pătură pentru ea. Telefonându-i lui Mihăescu, am aflat că dumneadânsul era încă acasă-n Câmpia Libertăţii şi abia se îmbrăca, cu toate că afară era deja întuneric. Bun şi-aşa, pentru faptul ăsta noi ne-am apucat de treabă fără ştirea Poetescului şi am pariat pe cât îi va fi luat celui în cauză să ajungă la noi.
Dar Ovidiu numa' pentru treabă nu venise echipat, că stătea cu Iulia răstignită-n marsupiu şi o plimba de colo-colo ca să nu se plictisească. Credeţi că asta l-a oprit să se murdărească pe mâini? Ei, aş! Fiţi atenţi aici:
Fac o pauză şi vă atrag atenţia asupra lampozaurului ăluia din poza a doua: ne-am fi chinuit
rău toată noaptea dacă nu-i dădea omului prin cap să ia - pe lângă prelungitor - şi lampa aia de-acasă! Un Panzer întreg de lampă cu ditamai becul, făcea lumină ca ziua unde bătea! V-am vorbit de lampă şi nu de Iulia fiindcă o puteţi vedea şi voi (în timp ce vă daţi peste frunte câte-o palmă sau mai multe) atârnând bleagă sub taică-său în timp ce ăl' din urmă mă ajuta pe mine să desfacem ultimul şurub!
Şi chiar l-am desfăcut! Tarzani puternici, nu jucărie! În primul rând să-i dea cine i-o da viaţă lungă frezei ăleia electrice că a nu ştiu câta oară şi-a scos pârleala: am reuşit să sap cu ea (disc de tăiere) un şliţ suficient de adânc în şurubul ştirbit încât să-l prindă din nou gura şurubelniţei. Apoi eu mă deşteptasem oleacă faţă de seara precedentă şi am găsit o cale de a propti mai bine pârghie în fundul şurubelniţei mecanice, astfel încât să stea înfiptă bine cu gura-n şliţ. Şi la urmă îl felicit pe Cicloburul cu cheia de opt, că s-a aplecat cu fată cu tot şi mi-a(u) desfăcut şurubul!
În sfârşit!
Am bătut palma voioşi şi ne-am binedispus mai ceva ca după cartofii prăjiţi de mai devreme, evident luând hotărârea să nu-i spunem lu' Mihăescu despre reuşită. Şi pesemne că am pierdut pariul, că ultimul amintit a apărut la scurtă vreme după treaba asta, echipat şi cu câte-o doză de bere (în cazul meu Cola, sunt minor) pentru cei prezenţi. Am ciocnit, ne-am mai veselit un pic, după care am dat să-l fentăm cu pusul la treabă ca să scoatem şurubul, dar mârşavul s-a prins de poantă şi a preferat în schimb să ne laude isprava
:
Ovidiu a plecat la scurtă vreme mai apoi, culegând şi o Ană foarte buimacă de somn (dormise aşa adânc şi ar mai fi dormit încă!) din Nejiglentă. Ne-am spus pa-pa-urile şi ăştia doi rămaşi am continuat până târziu în noapte cu fixarea cvasi-definitivă a şuruburilor (vedem cât or ţine!) şi montarea celorlalte bucăţi pe motocicletă. Se făcuse frig, aşa că pistolul de căldură s-a făcut util tot suflând în filete şi-n tubul cu pasta blocatoare ca să le-ncălzească şi, respectiv, lichefieze. Rând pe rând am înşurubat fiecare din cele şase şuruburi noi şi apoi am mai încălzit o vreme zona ca să-i dăm ceva timp pastei să lucreze. Sincer, rămâne de văzut cât de bine am reuşit să blochez şuruburile, de-atunci şi până acum, când vă scriu acestea, s-au întâmplat ceva mai bine de o sută de kilometri şi lucrurile par să stea toate unde le-am pus.
Dacă tot era a treia seară la rând când Vali mă onora cu prezenţa şi mai ales cu subiectele frumoase de discuţie, am profitat de ocazie şi am
servisat niţel şi restul subansamblurilor ce trebuiau remontate: stând în fund pe treptele intrării în scară, am şters exteriorul cutiei de viteze şi i-am uns din nou ce se putea unge de-afară; am şters şi grupul, am pilit oleacă saboţii şi i-am reglat; am desfăcut (că erau slăbite) şi strâns la loc piuliţele care ţin capacul grupului pe grupul propriu-zis, blocându-le (sper) şi cu pastă. Am impresia că garnitura dintre grup şi capac e spartă, dar buba ar fi în partea de sus a grupului şi, verificând, am remarcat că nu curge oricum nimic pe-acolo, aşa că am lăsat-o-n pace.
Când nu-şi încălzea mâinile la pistolul de căldură, Vali mi-a mai făcut nişte poze:
Deşi hotărâserăm de la bun început să-i dăm timp pastei să lucreze, eu n-am rezistat tentaţiei şi i-am ars o pedală lui Arkadi după ce am montat tot şi i-am inundat carburatoarele: a luat-o nătărăul la prima pedală, ca de obicei! Rânjet triumfător pe mutra mea, ochi căscaţi larg pe faţada lui Vali!
Ştiind că duminică aveam să fac ceva drum cu motocicleta, sâmbătă l-am luat pe Poet la o tură de probă prin Bucureşti. Boemie mare din semafor în semafor (arză-le-ar focurile Gheenei să le arză, că prost sunt reglate!), cu ceva ruperi de ritm când am făcut schimb de piloţi în şi împrejurul parcării de la Biblioteca Naţională:
Iar alternatorul preparat de Nea' Victor (
Rocknroll) aprinde întotdeauna feştila-n far fără greţuri:
Concluzia? Să zic am rezolvat-o. Deocamdată nu am nicio garanţie în sensul ăsta, dar sunt optimist. Oricum ar fi, capul inbus mi-a dat imediat o bază de strângere mult mai bună decât şliţul de şurubelniţă dreaptă. Trei dintre şuruburi au fost tăiate la filieră un pic strâmb pentru că n-am avut cu ce să le prelucrez un con mai lung pentru centrarea filierei. Să zic că de ele mi-ar fi olecuţă teamă cum că n-ar strânge uniform pe tot şanfrenul. Şi chiar dacă s-or slăbi de-acolo, nu-mi rămâne decât să prelungesc coada cheii cu o inelară şi să le strâng mai tare! Ce atâta tam-tam!
Mulţam tuturor pentru ajutor!
