Page 1 of 1

Rămas bun, Ivan!

Posted: 12 Feb 2024, 18:00
by AdrianS
Tocmai am aflat că @ivan pedala nu mai este. Se pare că a făcut infarct la el în pat şi s-a stins în această după-amiază. :'( S-a născut pe 11 iulie 1961. La 62 ani a încetat din viaţă, pe 12 februarie 2024.

Ivan după o scurtă plimbare matinală prin Bîlteni pe Alioşa, motocicleta Ural M-63 a lui Cicloburu (4.06.2012).
Ivan după o scurtă plimbare matinală prin Bîlteni pe Alioşa, motocicleta Ural M-63 a lui Cicloburu (4.06.2012).
Ivan_entuziasmat.jpg

Ce om mişto şi personaj memorabil a fost Ivan, nene! A fost mentorul meu în materie de Jawa-CZ şi m-a încurajat să fac adaptări şi modificări pe cât de neortodoxe, pe atât de isteţe! De la el am primit cadou prima mea pereche de bocanci uşori de vară şi prima jachetă din piele (şi maro, pe deasupra!). Aşa mi-am început puştăneala târzie de motociclist un pic rebel. Firul vieţii avea să ne adune în 2013 pe acest forum, unde a fost mereu cel mai activ moderator.

Un om născut din simţul umorului, călit cu rock şi susţinut de propria-i coloană vertebrală. Dur ca un miner oltean, sensibil ca "un mamă" de răniţi. Mereu disponibil la telefon şi pregătit cu sfaturi. Ospitalier, bonom, dornic să te vadă că eşti om bun şi reuşeşti în viaţă. Talpă-lată şi distrugător notoriu de pedale de pornire moto, apucătură ce i-a adus şi supranumele. Şi bineînţeles că mereu ameninţa să mă bată... cu mâna lui @cicloburu!

Cumva, îl credeam nemuritor şi indestructibil. Nu ştiu să interpretez ce simt acum. Mă va lovi realitatea peste câteva zile. Însă îmi dau seama că odată cu Ivan se mai stinge o părticică din acea eră magică a motociclismului. Cu gând să mai las o dovadă fizică a trecerii lui prin lume, vă las şi o poză cu bocancii şi jacheta. Abia cu ocazia asta am realizat că-l ştiam de peste 15 ani!

Subsemnatul încălţat şi înjachetat de Ivan, pozat lângă "Zeta" proaspăt recondiţionată (14.09.2010).
Subsemnatul încălţat şi înjachetat de Ivan, pozat lângă "Zeta" proaspăt recondiţionată (14.09.2010).

Re: Rămas bun, Ivan!

Posted: 12 Feb 2024, 18:06
by Kristian K
Ramas bun,prietene drag,vei ramane in sufletul meu intotdeauna.
Sa te odihnesti in pace.

Ramane valabil ce am scris in semnatura.

Re: Rămas bun, Ivan!

Posted: 12 Feb 2024, 22:21
by cicloburu
"Habar n-am unde am s-ajung/ doar pe drum timpu-i prieten bun/ mă alintă îmi șoptește/ spune chiar că mă iubește/ am să-l cred doar dacă se oprește"

Azi, timpul s-a oprit pentru Ivan... Eu nu mai am cuvinte...

Re: Rămas bun, Ivan!

Posted: 15 Feb 2024, 08:53
by luca.stere
Dumnezeu sa-l odihneasca!

Re: Rămas bun, Ivan!

Posted: 27 Feb 2024, 22:06
by s@rpe
Astăzi timpul a ținut din nou să îmi reamintească ca nu stă deloc.... uitându-mă pe actele fierului am realizat rapid și ușor șocat ca au trecut aproape 18 de ani (undeva în luna iulie 2006) de când am făcut 'cunoștință' cu fierul acesta poreclit de mine în acei ani ' Der Unteroffizier', pe numele oficial 'Bmw F650 Funduro'. Proaspăt posesor de permis la acel moment, extrem de dornic de a asimila cunoștințe a tot ce însemna cuvântul 'motocicleta', nu am putut rata o frumoasa după-amiază petrecută nu departe de casa, la un suc și voie buna în 'bătătura' lui Ivan. Având experiența asa ziselor comuniste am fost pur și simplu fascinat de 'ofițerul' negru, lucios care nu își arata vârsta din nici un unghi. Nu aveam nici cea mai vaga idee ca acest fier ma va purta de-a lungul anilor, prin diverse locuri din țară, în postura de pasager/pilot...in jurul acestui fier s au legat multe prietenii, amintiri, momente de neuitat! Astăzi, dupa vreo 45.000 de km în plus și 18 ani de amintiri am decis ca e momentul sa fie al meu! Sunt sigur ca oriunde ar fi, Ivan zâmbește...